Spot Publicitar

Sisif - Legenda regelui Efirului

 Sisif, considerat cel mai viclean dintre muritori, a fost fiul lui Aeolus, întemeietor și rege al cetății Corint. Sisif trăia la Efira, în Corint, fondator şi rege al acestei cetăţi. Ca suveran, a favorizat comerţul şi navigaţia şi a găsit modalitatea de a-şi îmbogăţi şi dezvolta cetatea, dar cu timpul acesta şi-a atras mânia zeilor din cauza şireteniei lui ieşite din comun (Homer, în creațiile sale îl caracterizează drept „cel mai şiret muritor”) şi a înclinaţiei spre fraudă, cu ajutorul cărora a reuşit să înşele până şi Moartea. 

Munca Sisifcă -Zadarnică 

Conform legendei, Sisif i-a dezvăluit lui Asopos faptul că Zeus îi răpise fiica în schimbul furnizării apei în Corint. Din acel moment văzând că e dat de gol, Zeus dă ordin ca Sisif sa fie aruncat in Tartar, numai că, viclean din fire, regele Corintului a reuşit să scape de două ori din tristul ţinut al morţilor. Acesta, din miturile create de Homer, reiese că ar fi reușit să pună în lanţuri Moartea, ce venise să-l ia creând un adevărat haos din acel moment pe pământ. Moartea fiind înlănțuită, nu mai murea nimeni, până când zeul, Ares a intervenit personal și a ajutat la eliberarea iei.

Eliberată, Moartea își continuă misiunea reușind să îl captureze pe Sisif. Vicleanul erou a reuşit să o învingă însă pentru a doua oară. Acesta ia cerut, o ultimă dorinţă înainte de a coborî în infern, să-şi mai vadă o dată soţia, pe Merope, căreia i-ar fi poruncit să nu mai aducă nici o jertfă zeilor lumii de dincolo. În cele din urmă, Persefona, nemaisuportând această neaşteptată lipsă de ofrande pe care o îndură de când Sisif se afla în infern, l-a lăsat să plece. Scăpînd a doua oară de moarte acesta a încercat să rămână nemuritor printr-un șiretlic, însă până la urmă a fost descoperit de Zeus. Pentru îndrăzneala sa de a se poziţiona mai presus de zei, Sisif a fost condamnat pe veşnicie să urce până în vârful unui deal un bolovan, care era rostogolit înapoi la vale aproape de final, astfel că această muncă trebuia reluată mereu de la capăt.

Se mai găsea-n acele locuri Sisif, regele din Corint, cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus: crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. De ciudă şi mînie, Zeus, aflând, că este dat de gol, l-a azvîrlit pe Sisif în Tartar. Cei trei judecători, pe care îi avea Hades în Infern, l-au osândit să se trudească pe veşnicie. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte nalt, nespus de nalt. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul pînă sus; da'ndată ce ajungea pe culme, o eumenidă se ivea, îi smulgea stînca şi-o azvîrlea la poalele acelui munte. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. Trupul îi tremura ca varga. Abia putea să mai respire, dar nu-ndrăznea să se oprească, pentru că genii infernale învîrteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Sângele îi curgea şiroaie, din trupul vlăguit de trudă , Alexandru Mitru în „Legendele Olimpului”.

Comentarii

Promo

Postări populare de pe acest blog

Curiozități despre Grecia Antică - Educația Spartană

Întrebări si răspunsuri amuzante

Hive.io - Social media descentralizat 

Mitul Creației În Mitologia Greacă

Spot Publicitar